3 motive pentru care să te înscrii la Timisoara City Marathon chiar dacă nu alergi în mod obişnuit

A venit toamna, așa că ne apropiem de Timișoara City Marathon. În timp ce unii se înscriu și abia așteaptă salvele de tun pentru start, alții se îndoiesc că ar avea vreo șansă să păstreze ritmului de alergare pentru trei minute.

Dacă vrei să faci parte în mod activ din povestea Timisoara City Marathon, iată mai jos câteva dintre motivele care să te convingă că da, e timpul să îţi depăşeşti limitele, să crezi în tine şi să te decizi asupra unei curse, chiar dacă nu alergi în mod obişnuit.

Timisoara City Marathon înseamnă rute prin Timişoara frumoasă, binecunoscute localnicilor sau uşor de învăţat, dar şi curse ale căror distanţe trebuie parcurse într-un interval destul de accesibil

Un atu important al Timisoara City Marathon este faptul că, în alergare, (re)descoperi un oraş frumos, pe care, poate, ai uitat să îl apreciezi. Traseele de alergare sunt cunoscute localnicilor, iar indicaţiile de pe site sunt clare. În plus, cum “timingul” este şi aici foarte important, intervalul în care trebuie să parcurgi aceste curse este destul de accesibil.

Astfel, Ştafeta Solii Cetăţii (2×10.5 km) trebuie parcurs în maximum 3 ore de la start, Crosul Poarta Forforosa (10.5 km) în 1 oră şi 30 de minute, Crosul Batalionul Banat (5.5 km) în 45 de minute, iar Timişoara City Family Run (2 km), cea mai uşoară probă a evenimentului, în maximum 30 de minute de la start.

Dacă eşti familiarizat cu alergarea, dar ţi-ai ieşit demult din ritm, ai două curse potrivite ţie

În funcţie de cât de mult sau puţin antrenament ai, află că Timişoara City Marathon are două curse accesibile, cu aproximativ aceeaşi distanţă, potrivite şi celor care nu prea mai aleargă. Dacă totuşi, până acum, nu erai un sedentar şi în trecut îţi plăcea să alergi, ai putea să te înscrii la Ştafeta Solii Cetăţii, unde trebuie să parcurgi doar 10.5 km pentru că ceilalţi 10.5 km îi revin “partenerului de ştafetă” şi, ştim cu toţii, unde-s doi puterea creşte, aşa că vei fi ajutat şi la capitolul “factorul moral”. La fel, Crosul Poarta Forforosa este o soluţie demnă de luat în seamă pentru că şi acolo ai de parcurs, individual, tot 10.5 km.

Nu eşti obişnuit deloc cu alergarea? Atunci, Timişoara City Family Run (2 km) este cursa perfectă pentru tine

În cazul în care nu ai mai alergat (aproape) deloc până acum, atunci e timpul să îţi îndrepţi atenţia spre o cursă foarte ușoară: Timişoara City Family Run. Special destinată pentru copii, familii sau cei neiniţiaţi în alergare, această cursă are o distanţă de 2 km, pe care trebuie să o parcurgi în maximum 30 de minute de la start.

Dacă verifici pe telefon, o astfel de distanţă, la pas, într-un ritm ceva mai alert, o termini în mai puţin de o jumătate de oră, aşa că nu ar trebui să ai probleme.

După cum vezi, la Timişoara City Marathon nu există limitări de niciun fel. Oricine poate fi parte a acestui proiect mai ales că atmosfera, susţinerea, lucrurile noi pe care le poţi învăţa acum sau prietenii pe care ţi-i poţi face sunt de nepreţuit. Merită să ieşi din zona ta de confort pentru a alerga la evenimentul sportiv al toamnei!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *