Despre Timisoara City Marathon

Timişoara se îmbracă în haine de sărbătoare! Şi nu orice fel de haine, ci unele istorice, dacă ne gândim că ediţia pilot a Timisoara City Marathon va avea o temă inedită, de inspiraţie istorică: Intrarea lui Eugeniu de Savoya în Cetate! Ca organizatori ne-am propus să găsim o modalitate originală de a combina sportul cu istoria, dar şi cu voia bună.

Timisoara City Marathon va avea loc pe 29 octombrie 2017 şi ne dorim să devină un eveniment cu tradiţie atât local, în viitoarea Capitală Europeană a Culturii, cât şi pe plan european.  În cadrul competiţiei sunt aşteptaţi toţi cei care iubesc sportul şi experienţele noi, indiferent de oraş sau ţară. Pentru că, nu-i aşa, Timişoara merită să fie descoperită pas cu pas, iar acest eveniment  de alergare tocmai asta îşi propune.

Descălecatul lui Eugeniu de Savoya în Cetate – 301 ani de la încetarea dominaţiei otomane în Banat

Că Timişoara e frumoasă, ba chiar şi ofertantă din punct de vedere al evenimentelor de tot felul ştim deja, însă câţi dintre turişti, poate chiar şi dintre localnici, cunosc detalii despre istoria oraşului?

Pe asta am mizat când am ales o direcţie istorică a evenimentului din 29 octombrie. O sincronizare de bun augur, mai ales că pe 18 octombrie 2017 se împlinesc 301 ani de la încetarea dominaţiei otomane în Banat, datorită vestitului Prinţ Eugeniu de Savoya.

Povestea e simplă: în octombrie 1716, Prinţul Eugen şi armata Imperiului Habsburgic porneşte asediul asupra cetăţii Timişoarei şi, într-un final, reuşeşte să învingă. Cei 18.000 de soldaţi turci nu au făcut faţă planurilor tactice ale prinţului, celor 58 de batalioane şi 211 de escadroane ale armatei imperiale. Eugeniu de Savoya intră victorios în Cetatea Timişoarei, pe Poarta Forforosa, chiar de ziua sa de naştere, 18 octombrie 1716, marcând atât încheierea dominaţiei otomane, cât şi începerea unei noi ere pentru oraş.

Pentru cei care încă nu ştiu, Prinţul Eugeniu de Savoya a fost un important feldmareşal al Sfântului Imperiu Roman. Născut la Paris, în 1663, într-o familie de marcă la acea vreme, prinţul a încercat fără succes să intre în armata franceză, din cauza înălţimii nu a fost primit. Tot răul spre bine pentru că, mai târziu, avea să primească comanda supremă a armatei imperiale. Şi de aici până la recucerirea Timisoarei nu a fost decât un pas.

Pe lângă victoriile strategice, Prinţul Eugeniu mai este cunoscut şi ca un mare iubitor de artă, dovadă stând şi construcţiile pe care le-a lăsat în urma sa: Palatul Belvedere şi Palatul de iarnă de la Viena, dar şi reşedinţa sa din Timişoara, ridicată chiar pe locul unde se afla Poarta Forforosa.

Cum devine un maraton clasic o reinterpretare a unui moment istoric? Gândind cursele strategic, ca parte a unei bătălii pe câmpul de luptă!

Povestea istorică e simplă, însă destul de greu de asimilat dacă nu o transpunem cumva “în zilele noastre”. Pe această premisă am mers şi noi atunci când am apelat la un truc, sperăm eficient: rebranduirea curselor clasice ca reinterpretări ale bătăliilor de pe câmpul de luptă, în care sportivii îşi au rolul bine definit.

Cavalerii Cetăţii îi aşteaptă la start pe toţi aceia care cred că pot duce la bun sfârşit, pe cont propriu, o cursă solicitantă de 42,2 km. E drept, numai un cavaler demn de rolul şi titlul său ar putea intra victorios în cetate după o asemenea distanţă, însă locurile sunt aproape date!

Poştalionul Cetăţii, proba de ştafetă maraton 10,5 km x4 readuce în prim plan importanţa strategiei şi a bunei coordonări în cadrul unei armate. Nu poţi face nimic fără strategie sau fără a avea în spate o echipă-armată bine organizată.

În Semimaratonul Eugeniu de Savoya 21 km fiecare participant se poate transforma într-un prinţ gata să dezrobească Cetatea Timişoarei. Totul ţine de inteligenţă, efort, determinare, dar şi de imaginaţie.

Cum Solii Cetăţii sunt purtătorii celor mai importante veşti, având, cumva şi rolul de ambasador al armatei lor, participanţii la această probă au fără doar şi poate un rol esenţial. Trebuie să îşi reprezinte cu succes oraşul şi să parcurgă în echipe de câte doi distanța de semimaraton, adică 10,5 km X 2.

Poarta Forforosa este o altă probă individuală, de 10,5 km care nu mai are nevoie de prezentare. Un simbol al oraşului, locul în care Eugeniu de Savoya a intrat victorios şi şi-a construit reşedinţa, Timisoara City Marathon trebuia să introducă şi o astfel de probă care să amintească de acest moment istoric.

Şi pentru că nimic din toate astea nu ar fi putut fi posibil fără Batalionul Banatului, cea mai accesibilă cursă de la Timisoara City Marathon aminteşte de importanţa unităţii militare compacte, de apartenenţa la un crez, la o armată şi implicarea indiferent de rang, condiţie fizică, vârstă etc.

Dacă toată această poveste numită Timisoara City Marathon ţi-a stârnit interesul, participă şi tu la evenimentul din 29 octombrie! Mai multe detalii despre curse, regulament şi înscriere poţi găsi atât pe site-ul oficial al competiţiei,  http://www.timisoaracitymarathon.ro/ , cât şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/TimisoaraCityMarathon/ !